Un soldat israelian a murit după ce a fost înjunghiat de un palestinian în vârstă de 16 ani

Un soldat israelian a murit după ce a fost înjunghiat de un palestinian în vârstă de 16 ani
Publicat: 13/11/2013, 11:56

Un tânăr soldat israelian a murit, miercuri, după ce a fost înjunghiat de un palestinian în vârstă de 16 ani într-un autobuz, în nordul Israelului, a anunțat poliția, citată de AFP.

„Soldatul israelian înjunghiat în această dimineață de un palestinian într-un autobuz din autogara centrală din Afula a decedat din cauza rănilor, la spital”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliției, Micky Rosenfeld.

Palestinianul, în vârstă de 16 ani și originar din Jenin (nordul Cisiordaniei), a fost arestat de forțele de ordine, cu ajutorul pasagerilor aflați la fața locului, a precizat purtătorul de cuvânt.

„Noi considerăm acest incident ca fiind un atac terorist motivat de considerații naționaliste”, a adăugat Rosenfeld.

Palestinianul, care nu dispunea de permis de intrare în Israel, a urcat în autobuzul care se deplasa între Nazaret și Afula și l-a atacat pe soldatul în vârstă de 20 de ani la sosirea în autogara centrală din Afula, a precizat poliția.

Tânărul palestinian și-a explicat gestul prin faptul că unchii săi sunt încarcerați în Israel, potrivit postului de radio militar.

De mai multe săptămâni, un climat de violență – cu atacuri antiisraeliene și moartea mai multor palestinieni în urma confruntărilor cu forțele de securitate – se dezvoltă în Cisiordania, alimentând speculațiile privind o posibilă „a treia Intifada”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Jocul lui Darwin: Cum a ajuns un fost gamer de 20 de ani unul dintre...
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Patrizia şi Bianca, tinerele românce luate de ape în Italia, au fost găsite moarte. Cristian...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Breaking News: Au fost găsite trupurile celor două fete înghițite de apele învolburate din Italia:...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
NU LUAȚI SCOICILE de pe plajă! Ce PERICOL se ascunde în ele?
Se retine pe loc certificatul de înmatriculare. Șoferii nu mai au drept de circulație
Urmează ce e mai rău în România. Vreme teribilă în iunie
Diana Bulimar a fost cerută în căsătorie. Care a fost reacția sportivei când a văzut...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Lupta neștiută a lui Teo Trandafir! Ce diagnostic îngrijorător i-au pus medicii: ”Aveam o pată”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Secretele elementului radioactiv promețiu, aflate după 80 de ani de la descoperire
×